Ieri-dimineață. Ce se știa concret: Răzvan Lucescu și-a dat demisia de la echipa națională, Mircea Sandu era mandatat de Comitetul Executiv să numească un nou selecționer, iar în discuție nu intra un tehnician străin.
„Voi da șansa unui antrenor român”, a spus Sandu de fiecare dată când a fost întrebat de o soluție de import. Mircea Rădulescu, directorul Școlii Federale de Antrenori, a întărit declarația șefului său: „Este exclus. În primul rând avem antrenori de valoare. În al doilea rând, un antrenor străin ar avea nevoie de câteva luni bune pentru a învăța jucătorii. Or, noi trebuie să mergem mai departe cu un selecționer care știe realitățile fotbalului românesc”. Ieri la prânz. ProSport îl sună pe omul de afaceri Nicu Gheară, un apropiat al lui Mircea Sandu și bun cunoscător al fotbalului românesc. „Hagi trebuie să plece cu prima șansă. Perioada de reconstrucție a naționalei și cunoștințele sale despre fotbal îl recomandă. Până acum el a fost mai mult ca un pardesiu de toamnă. Din cauza numelui a fost folosit ca imagine, dar trebuie să primească șansa de a fi antrenor de cursă lungă”, spune Gheară.
Ieri-seară. Sursele ProSport vorbesc de o întâlnire de taină între Mircea Sandu, Gică Hagi și Anghel Iordănescu. „Nașu” de la FRF le-a propus celor doi să preia naționala din postura de selecționer – director tehnic. Oferta: contract pe patru ani, cu obiectiv calificarea la Euro 2016. La nici o oră, site-ul FRF confirmă informația: „Iordănescu și Hagi au fost rugați să analizeze oferta înaintată și să-și precizeze poziția până pe 13 iunie”. Termenul e doar orientativ. Hagi a spus de nenumărate ori în ultimele zile un DA hotărât naționalei!
Site-ul FRF a postat un comunicat prin care anunță oferta:
„În cursul zilei de azi, 5 iunie a.c., domnul Răzvan Lucescu i-a reconfirmat președintelui Federației Române de Fotbal, domnul Mircea Sandu, că renunță la conducerea tehnică a echipei naționale a României, decizie definitivă și irevocabilă.
În atare condiții, profitând și de faptul că aceștia se aflau în București, președintele FRF a avut întâlniri cu domnii Anghel Iordănescu și Gheorghe Hagi, aducându-le la cunoștință faptul că a fost mandatat de Comitetul Executiv al FRF ca, în cazul în care domnul Răzvan Lucescu nu va mai fi selecționer al reprezentativei noastre „A”, să demareze discuțiile vizând găsirea unui nou antrenor principal. Pe cale de consecință, le-a propus acestora preluarea funcțiilor de director tehnic și, respectiv, de selecționer ai echipei naționale „A”.
Din punctul de vedere al performanței intrinseci, principalul obiectiv va fi calificarea la turneul final al EURO 2016, numai că planul se vrea a fi unul mult mai complex, fiind vorba despre un proiect pe patru ani, cu finalitate în toamna anului 2015 și cu țintă reformarea fotbalului la toate nivelurile echipelor noastre naționale, începând cu reprezentativa „A” și terminând cu cea de juniori „Under 14”. Aceasta înseamnă modificarea și modernizarea sistemului și modului de joc la toate eșaloanele naționalelor noastre și îmbunătățirea parametrilor de performanță, astfel încât calificările să reprezinte o succesiune și o încununare logică a schimbărilor evocate.
Domnii Iordănescu și Hagi au fost rugați să analizeze oferta înaintată și să-și precizeze poziția până pe 13 iunie a.c. Dacă răspunsul va fi pozitiv, ulterior vor fi discutate toate celelalte detalii”, se arată pe www.frf.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER